Despre carte: 2002 / Dezvoltarea designului tancurilor la cumpăna anilor 20 - 30, cu absența virtuală completă a apărării antitancuri eficiente mijloace, a condus la crearea de supertancuri - vehicule grele de luptă cu mai multe turnulețe. Într-adevăr, cu aproape aceeași grosime de armură, un tanc greu ar trebui să difere în mod logic de un tanc ușor prin faptul că are arme mai puternice. Prin urmare, englezii (și britanicii erau atunci creatori de tendințe în construcția de tancuri) tancul greu „Independent”, care a servit ca prototip pentru tancul greu sovietic T-35, avea ca armă principală un tun de 47 mm, la fel ca și cel. Vickers ușor de 6 tone, dar a fost înarmat cu alte patru mitraliere în turnulele rotative. Designerii sovietici au mers mai departe: în turela principală a tancului T-35 a fost instalat un tun de 76 mm, destinat operațiunilor împotriva fortificațiilor de câmp. obuze puternic explozive. Lupta împotriva tancurilor a fost atribuită la două turele medii cu tunuri de 45 mm în două turele mici trebuiau să „lucreze” împotriva infanteriei. În acei ani, supertancul era văzut exact așa - o „coirasă de luptă terestră” plină de țevi de tun și mitralieră. Cu toate acestea, spre deosebire de o navă de luptă, comandantul unui astfel de vehicul de luptă pur și simplu nu a putut face față controlului său fizic. Fiind în turnul principal, având un câmp vizual limitat, comandantul trebuia să aibă în vedere sectoarele de tragere ale turnurilor din mijloc, pe care nu le vedea, ba chiar să dea porunci șoferului să se oprească pentru o împușcătură, neștiind dacă s-a putut trage din turnul dorit, și dacă se poate, atunci Supliment la revista „MODEL CONSTRUCȚIE»